Review SAMSUNG GALAXY A20E – Experienta SAMSUNG pe un telefon de buget

Review SAMSUNG GALAXY A20E – Experienta SAMSUNG pe un telefon de buget

           Astăzi voi schimba puțin tematica cu care v-am obișnuit și voi încerca să vă povestesc despre un altfel de produs. Dacă până acum v-am povestit (din punctul meu de vedere)  mai mult despre electrocasnice, azi schimb placa și vă povestesc puțin despre noua (oarecum) mea descoperire.

Probabil că nu stiți însă mă gândesc serios de vreo lună să îi cumpăr un telefon nou iubitului meu, deoarece peste o lună este ziua lui.

           Am fost o tură prin magazine și m-am uitat la tot felul de brand-uri și modele. Pentru el am găsit altceva, ceva mai mare și mai manly, însă mie mi-a luat ochii un telefon nu foarte scump însă super compact.  Este vorba despre telefonul lansat în 2019, Samsung Galaxy A20E.

           Nu aș vrea să intru foarte mult în detalii tehnice, le putem căuta pe internet fiecare dintre noi, doar le voi aminti și nu voi insista pe ele :D

Avem un display Infinity –V cu rezoluție HD+, procesorul este Exynos 7884 Octa Core, 3 GB Ram și 32 GB memorie. În cazul în care nu-ți ajung cei 32 de GB, nu te panica, ai slot special pentru card Micro SD și poți pune până la 512 GB.

            Sistemul de operare este Android 9.0 Pie cu Samsung One UI.

            Telefonul este dual sim, suporta retea 4G, Wi-fi, Bluetooth, Jack de 3.5 mm, localizare prin A-GPS, Glonass și BDS.

La prima vedere telefonul este ușor, slim și destul de compact, pentru un telefon de buget. Carcasa telefonului este din plastic, un dezavantaj după parerea multora, însă ușor transformabil în avantaj datorită faptului că dacă îl scapi, cel mult se crapă dar nu se sparge în bucățele (cum ar putea păți un telefon cu ecran din sticlă).

           Deși telefonul este mic în comparație cu alte telefoane similare, este compact și îl poți cuprinde cu o singură mână și chiar poți să accesezi partea de sus a ecranului, la fel, cu o singură mână datorită dimensiunilor sale.

Este un telefon de buget așa cum am mai spus, slim, portabil, cu care îți poți face fără probleme treaba de zi cu zi. Bateria este de 3000 mah, eu l-am folosit o zi întreagă și m-a ținut bateria fără probleme. Să vă spun și ce aplicații am folosit: pe lângă apelurile (vreo 20), mesajele, conversațiile pe Skype, Whatsapp și Facebook messenger, am făcut câteva poze cu el la birou, m-am conectat atât pe date mobile cât și pe wi-fi, am scrolat pe Facebook și Instagram, iar seara am văzut un episod nou din “Povestea Slujitoarei” pe aplicatia HBO Go.

Și am rămas cu vreo 25% baterie. Ceea ce nu e rău aș putea spune. Ține cont și de faptul că are fast charge, un alt avantaj al acestui telefon basic. Ecranul de 5.8 inci, nefiind HDR sau full HD acesta nu consumă foarte mult și se mișcă mai mult decât decent între aplicații, tranzitul între ecrane este unul ok, rapid aș putea spune și fără lag. Culorile de pe ecran sunt suficient de contrastante si vibrante, după părerea mea. Iar experiența Samsung prezentă și pe acest telefon de buget este una plăcută.
            Despre camere, nu vă voi spune foarte multe deoarece o să vedeți câteva fotografii mai jos sau în acest articol, făcute la birou J  Pe față avem o cameră de 8 MP cu diverse setări de beauty sau diverse filtre aplicabile.



            Pe spate avem o camera duală de 13 cu 5 mp. Poți opta din setări cum dorești să fotografiezi, cu lentilă normală sau cu cea ultra wide.

            Ce mi-a plăcut foarte mult este că, deși nu este un telefon extra-performant, este plăcut la atingere, este compact (știu, mă repet), poți să îți faci treaba cu el la birou dar să îl și folosești pentru chestii personale.

             Prețul este mai mult decât bun, mai ales că au trecut câteva luni de la lansare, este unul corect pentru ce oferă.

             Sper să vă fie de folos informațiile și vă doresc poze frumoase din vacanțe și mai frumoase!

M.D.

 

 

 

 

Postat pe 2019-08-27 Toate articolele de blog, Review-uri IT 0 1357

Posteaza un comentariuPosteaza un raspuns

Trebuie sa fii logat sa postezi un comentariu.

Categorii Blog

Ultimele comentarii

Niciun comentariu

Arhiva Blog

Compara 0
Articolul Anterior
Urmatorul Articol

No products

To be determined Transport
0,00 lei Total

Finalizeaza comanda